Pokemon Go este o mină de aur la o lună după lansare

de: Alexandru Puiu
09 08. 2016

Tocmai s-a împlinit o lună de când Pokemon Go este disponibil, iar domninația globală a vânătorilor de Pokemoni nu pare să se încheie prea curând.

În ultimii ani, am văzut foarte multe jocuri care, datorită unui model de gaming ce creează dependență, au generat profituri astronomice, aproape exclusiv din achiziții in-app. Clash of Clans, Clash Royale sau Candy Crush sunt doar câteva exemple excelente ale acestui sistem de business. Pokemon Go însă, joacă într-o cu totul altă ligă.

Explozia în popularitate a Pokemon Go este fără precedent. Este ca și cum cineva a reușit să sintetizeze toate elementele ce creează dependență din jocurile din ultimii ani și le-a combinat cu elemente atractive de realitate augmentativă pentru a atrage jucători care poate nici nu s-au jucat vreodată pe mobil.

Rezultatele nu au întârziat foarte mult să se vadă. Conform analizei independente a celor de la Sensor Tower, până la această dată, Pokemon Go a generat 200 milioane de dolari în încasări. În contextul în care vorbim de un joc complet gratuit, este evident că întreaga sumă a fost obținută din achiziții in-app.

Ca o comparație cu alte jocuri foarte populare ale momentului, vă puteți uita atent la graficul de mai jos. Acesta include o comparație dintre Pokemon Go, Clash Royale și Candy Crush Saga. Pe de o parte, se poate vedea că Pokemon a crescut constant din a doua zi de lansare, dar momentul definitoriu pentru această explozie de profitabilitate a avut legătură cu lansarea titlului în Japonia. La scurt timp după, au mai urmat alte piețe asiatice la care s-au mai adăugat alte 15 teritorii în acest weekend. Trăgând linie, Pokemon Go a generat 200 milioane de dolari în prima lună, Clash Royale a fost destul de aproape cu 125 milioane de dolari în aceeași unitate de timp, în timp ce Candy Crush se află pe ultima poziție cu 25 milioane. Rămâne să vedem dacă acest ritm de crește va continua în lunile și anii următori.